CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN

Home
BIOLOGIA SPECIILOR DE VIPERE
COMPORTAMENTUL VIPERELOR IN MEDIUL NATURAL
ADAPTABILITATEA ÎN CONDITII DE CAPTIVITATE
AMENAJAREA UNEI CRESCATORII DE VIPERE
VENINUL, PRODUCERE SI VALORIFICARE
STUDII FARMACOLOGICE SI ANALITICE PRIVIND VENINUL DE VIPERA AMMODYTES
ACTIVITATI DESFASURATE SI GRADUL DE OCUPARE A TIMPULUI IN CRESCATORIE
ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE UNEI CRESCATORII
ACTIVITATE COMERCIALA
PRODUCTIA DE VENIN
ARTICOLE

ADAPTABILITATEA ÎN CONDIŢII DE CAPTIVITATE

Se cunoaşte că reptilele au supravieţuit marilor schimbări climaterice, datorită posibilităţii remarcabile de adaptare. Aceste modificări majore ale climei s-au produs totuşi, într-un interval mare de timp care nu a solicitat individul, ci specia. În concluzie, pentru menţinerea în captivitate a viperelor trebuie creat un microclimat specific. După scopul propus; imitarea condiţiilor de mediu natural în terrarii sau incinte de creştere este diversă. O singura idee trebuie subliniată înainte de a dezvolta acest capitol si anume că oricât ne-am strădui în a imita natura, rezultatul nu poate fi decât o copie, cu neajunsuri mai mari sau mai mici. Animalele sunt constrânse să-si modifice comportamentul, dar nu departe de limitele naturale ale acestora. Deoarece majoritatea spatiilor de creştere artificială suferă cam de aceleaşi inconveniente, vom sistematiza acest capitol după unii factori si unele elemente de mediu ce trebuie să intereseze pe crescător.

Temperatura. În funcţie de temperatură se derulează majoritatea activităţilor fiziologice ale animalului. Variaţiile de temperatură, se desfăşoară pe trei perioade de timp: una anuală (anotimpuri), una zilnică (ziua
cald, noaptea rece) si una diurnă (dimineaţa rece, la amiază cald şi seara rece). Deoarece reptilele au un sistem de termoreglare primitiv, limitele de temperatură trebuiesc cât mai riguros păstrate. Suprimarea variaţiei anuale de temperatură alterează: ciclul de hibernare, ciclul sexual, ciclul de năpârlire. Vipera aspis pusă să aleagă între a-si petrece iarna într-un terariu cu condiţii optime si un terariu exterior cu adăpost pentru hibernare, a ales hibernarea. Prin repetarea experienţei s-a ajuns la concluzia că in 85% din cazuri, animalul alege hibernarea. Viperele europene îsi încep locomotia la 4°C, digestia la aproximativ 20°C iar activităţile specifice legate de reproducere se desfăşoară normal de la 20°C. Sunt de remarcat anumite exigente proprii unor specii. Temperaturile din timpul zilei ajută viperele să-si ridice temperatura corpului până la o anumită valoare, apoi rămâne oscilantă în jurul acestei valori pe tot parcursul zilei. Noaptea temperatura animalului scade, fiind cu puţin mai mică decât temperatura substratului. Temperatura joacă un rol determinant în procesul digestiei. în prima zi după ingerarea prăzii temperatura trebuie să fie de 32,4°C
(medie) si apoi aceasta trebuie să scadă treptat până la 30,5°C, când stomacul este gol. Temperatura maximă suportată spontan este cuprinsă între 35-36,5°C; peste această temperatură, viperele regurgitează hrana, pentru că altfel aceasta ar fermenta si ar conduce la moartea animalului. Majoritatea speciilor europene de vipere încep să mănânce doar la 25°C, singură Vipera berus acceptă hrana la 15°C si o digeră la 10°C. Primavara în vederea desfăşurării în bune condiţii a ciclurilor sexuale (atât la masculi cât si la femelă) este indicat să se menţină o temperatură
constantă mai mare de 20°C.
Umiditatea. Acest parametru trebuie menţinut între 60-80% si de el depinde starea generala de sănătate a animalului. O umiditate anormală provoacă o năpârlire discontinuă si conduce în timp la diferite boli. Din acest punct de vedere reptilele sunt rezistente si pot suplini lipsa umidităţii atmosferice prin folosirea vaselor de adăpat.
Iluminarea. Lumina nu este absolut necesară. La hrănire funcţia de orientare către prada este preluată de
simţul olfactiv şi de aparatul Jacobson. În zilele cand viperele se însoresc practic ele folosesc numai radiaţia
termică, fiindu-le indiferente radiaţiile din spectrul vizibil. Este ştiut de alt fel că reptilele în general au simţul văzului destul de slab.
Substratul. Numim substrat materialul pe care îl aşezăm în interiorul terariului ca asternut. Chiar dacă nu organizăm un substrat care să semene cu cel de pe care am recoltat animalul, totuşi este bine să respectăm unele reguli. La năpârlire, şerpii, în general se ajută de elemetele de decor pe care le găsesc în apropiere. Un spaţiu care este lipsit de pietre sau un substrat pe care învelişul animalului nu aderă, poate influenţa năpârlirii. De asemenea trebuie avute în vedere şi măsurile de zooigienă (curăţirea fecalelor, de exemplu) care nu pot fi puse uşor în practică în cazul unui substrat necorespunzător. Este bine să se folosească pietrişul de râu, nisipul de râu şi cu precauţie, talazul de brad care de multe ori se agaţă de şoarecele dat ca hrană, împiedicând îngurgitarea acestuia.

eXTReMe Tracker