Activitatea zilnică a viperelor are un maxim diurn si în general este condiţionată de necesităţile de termoreglare. Atunci când condiţiile o permit, animalul are si o activitate nocturna mai ales în regiunile cu un climat cald. În zona tării noastre în care predomină un climat temperat continental, în dimineţile însorite masculii de viperă ammodytes pot fi întîlniti pe grohotişurile de calcare începând cu ora 8 dimineaţa. Femelele încep să apară mai târziu cu cîteva ore. Deplasările în teren ale viperelor sunt în general motivate de necesitatea procurării hranei sau de necesitatea termoreglării. Periodic, după cum vom arăta în continuare, atât masculii adulţi cât si femelele în cadrul ciclului annual se adună pentru a forma asa numitele "ghemuri" în locurile de hibernare. Atunci când sunt deranjate, în general viperele se ascund contrar poveştilor în care vipera este descrisă ca un animal agresiv. În perioada de împerechere, masculii sunt cei care se deplasează in căutarea femelelor orientându-se după urna olfactivă pe care acestea o emană. Chiar şi pe un areal restrâns, indivizii unei populaţii dezvoltă activităţi diferite în cursul unei perioade. Acest fapt se datorează probabil ciclurilor de hrănire care depind de şansa fiecărui individ.

Hrănirea. Un animal se alimentează în 3-4 etape anuale. Hrana, asa cum am mai arătat constă în general din mamifere mici si şopârle. Din observaţiile experimentale sa constatat că hrănirea nu este zilnică. Vipera adultă mănâncă 3-4 şoareci la un interval de câteva zile, după care face post aproape o lună. Raţia anuală a unei vipere este destul de săracă, la masculii adulţi reprezintă între 100- 130% din greutatea corporală, la femelele care îsi refac rezervele si la puii în creştere 200-300%, pe când la femelele gestante numai 50-60%. Juvenilii în creştere, care îsi refac rezervele pot avea chiar 5 cicluri de hrânire, iar masculii adulţi se mulţumesc cu numai 2 cicluri. Femelele gestante îsi petrec cea mai mare parte a timpului zilei însorindu-şi corpul, ele având nevoie numai de un singur ciclu de hrănire.

Se poate constata că perioadele de alimentare atât la masculi cât şi la femele sunt aproape complementare, luna iunie fiind practic singura lună când hrănirea este comună ambelor sexe. În timpul perioadei de reproducere masculii nu se hrănesc. Ciclurile de năpârlire tind să se sincronizeze cu cele de hrănire înainte de năpârlire viperele nu mănâncă, în schimb după năpârlire interesul pentru mâncare este deosebit. Victima este înghiţită întotdeauna cu capul înainte

Năpârlirea. Frecventa, năpârlirilor depinde, de trei factori, esenţiali: mediu, starea sănătăţii, vârstă. Puii aflaţi în perioada de creştere năpârlesc mai repede de 3-4 ori pe an. Nu s-au remarcat variaţii ale fenomenului datorate sexului. În natură, prima năpârlire apare primăvara, fiind prenupţială la masculii de tip berus si post nupţială la cei cu reproducere de, tip aspis. Năpârlirea nu este influenţată de cantitatea de hrană, care joacă un rol secundar, ci mai ales de temperatura mediului. În condiţii optime actul în sine durează relativ puţin, aproximativ 10-20 minute. Trebuie menţionat un proces fiziologic care se produce cu câteva zile înainte, pus în evidenţă prin culoarea închisă a învelişului extern si totodată de opacizarea acestuia. În zona plăcilor ventrale si a zonei orbitale. Mediul concură prin două componente: temperatura, care trebuie să fie cu 3-4 grade mai ridicată si prin umiditate care se pare că accelerează procesul.
Starea de sănătate a animalului după unii autori este pusă în evidentă de o năpârlire completă, astfel încât învelişul să se desprindă în totalitate de corp.

Hibernarea. În biotopurile propice, viperele hibernează izolat, în aceste zone aglomerările fiind rare. În regiunile cu ierni reci, cu adăposturi bune, aglomerările viperelor devin o regulă. De remarcat este faptul că indivizii unei populaţii hibernează în acelaşi adăpost. Toamna, adulţii intră primii în adăposturi iar din septembrie până în noiembrie în afara adăpostului nu mai pot fi întilnite decât exemplarele tinere. Primăvara ies mai întâi masculii, la speciile cu spermiogeneza vernală, apoi femelele reproductive si la urmă femelele neproductive cu juvenilii.
Hibernarea necesită o temperatură optimă de 4°C.Şarpele în perioada de hibernare

Reproducerea. Majoritatea viperelor sunt ovipare, oviparitatea fiind considerată un caracter primitiv. Unele
specii din zonele calde au rămas la acest stadiu, însă speciile din ţara noastră fac parte din categoria speciilor vivipare. Vitelogeneza la viperele europene este vernală şi depinde de rezervele lipidice ale femelei. Cu cât greutatea corpului gras va fi mai mare cu atât este mai mare numărul de foliculi care se dezvoltă. La masculi se remarcă două tipuri de cicluri sexuale: tipul berus care cuprinde speciile Berus, Ammodytes, Ursini si la care spermatocitogeneza este vernală, acuplarea este unica si are loc primăvara târziu, (întodeauna după năpârlire) si tipul aspis unde spermatocitogeneza este continuă. La acest tip, spermiogeneza are loc la sfârşitul verii în luna a treia si a noua si există două acuplări, una toamna si alta primăvara la ieşirea din hibernare. Pentru reproducerea viperelor în natură este necesar un raport dintre masculi si femele de 5/1. In literatura de specialitate studiată nu am găsit date referitoare la această
problemă. O explicaţie posibilă ar fi aceea că femelele stând mai mult timp la soare în timpul verii, probabil că sunt supuse agresorilor mai mult decât masculii. În perioada aprilie si începutul lui mai, au loc jocuri nupţiale urmate de împerechere si fecundare a femelelor adulte. Perioada de acuplare se întinde între sfârşitul lunii martie si sfârşitul lui mai, continuându-se până la începutul lunii iunie în funcţie de condiţiile climatice. În această perioadă au loc jocurile nupţiale care de fapt sunt lupte rituale între masculi. Femelele reproductive lasă pe sol substanţe aderente care atrag masculii. Acesta este modul de formare a „ghemelor”de şerpi.
Ovulatia la femele se produce independent de condiţiile de mediu si se petrece la începutul lunii mai, sfarsitul lunii, iunie. Acuplarea este variabilă, actul putând dura de la 15-20 minute la una două ore. Gestatia are o durată determinată de temperatura mediului. în natură acest proces durează la Vipera aspis între 97-133 de zile, iar la Vipera berus între 85-121 zile. În acest timp femela asa cum s-a mai spus caută locuri însorite unde stă nemişcată timp îndelungat. Proporţia de femele gestante la o populaţie de viperă aspis este de 34% iar la o populaţie de viperă berus este de 50%. În unele regiuni nordice, acest procent poate fi şi mai mare. Condiţiile de mediu nu acţionează asupra numărului de pui si nici asupra greutăţii puilor, ci numai asupra duratei de gestaţie si a perioadei dintre gestatii. Femelele europene de vipere îsi rezervă un an pentru vitelogeneza şi gestaţie si un an sau doi pentru refacerea rezervelor de lipide.
Biologii au constatat că temperatura corpului unei femele gestante de viperă este cu 2°C mai mare decât a celorlalţi indivizi. Naşterea puilor are loc între sfârşitul lunii august si începutul lui octombrie. După naştere, puii sunt înveliţi într-o membrană pe care o îndepărtează imediat. Numărul
de pui depinde de specie, astfel Vipera monticola 1-2, Vipera ammodytes 9-10. Puii au majoritatea funcţiilor vitale, active imediat după naştere (excepţie făcând funcţia sexuală), iar rezervele lor de hrană sub forma grăsimii le conferă acestora o autonomie de câteva luni de zile.
Puii de viperă. Mortalitatea puilor după naştere diferă în funcţie de greutatea lor. Din acest punct de vedere puii de Vipera ammodytes, în greutate de mai puţin de 5 g, au o mortalitate de 60%, pe când cei cu o greutate de peste 9 g au procentul de mortalitate după naştere, 0%. Odată veniţi pe lume, puii de viperă îsi încep propria activitate independent de părinţii or, căutându-si propriul teritoriu. Dacă naşterea a avut loc toamna târziu, puii nu vor mânca decât în primăvara anului următor. Acesta este motivul pentru care greutatea la naştere a puilor este determinantă pentru supravieţuire. Lungimea la naştere este cuprinsă între 13-15cm. Coloritul si desenul dorsal este complet, puiul ştiind să-si caute hrana şi să o vâneze. El posedă capacitatea de a secreta venin, cu toate că acesta este la început în cantitate mică si mult diluat. Comportamentul puilor este dezinvolt, curajos, mişcările lor find rapide si neprevăzute. Dacă este deranjat, puiul sâsâie puternic. Asa cum s-a mai arătat ciclurile de hrânire la juvenili, sunt mai dese decât la adulţi, hrana jucând un rol major în creşterea si dezvoltarea acestora. Timpul de maturizare a unui pui de viperă, până ajunge la prima reproducere, este de 2-3 ani.